RUSALII 2013. Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat ființă prima comunitate creștină

RUSALII 2013. Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat ființă prima comunitate creștină
Publicat: 23/06/2013, 11:25
Actualizat: 18/05/2015, 16:38

Ortodocșii sărbătoresc duminică, la 50 de zile după Paști, Rusaliile sau Cincizecimea, adică Pogorârea Duhului Sfânt asupra apostolilor și ziua în care a fost alcătuită prima comunitate creștină, nucleul Bisericii de mai târziu.

Duminica Cincizecimii, numită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli, eveniment pe care îl istorisesc „Faptele Apostolilor”. Este, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creștine, pentru că, în aceeași zi, în urma cuvântării însuflețite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Rusaliile sunt sărbătorite la zece zile după Înălțare și la 50 de zile după Paște, evenimentul având loc când evreii își serbau și ei praznicul Cincizecimii.

Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe apostoli, pentru început aceștia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflați în Ierusalim, cei 12 au început să facă învățătura Mântuitorului cunoscută către popoare, în diferite limbi, deși acești ucenici erau cunoscuți de mulți dintre cei prezenți ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupați de învățarea limbilor străine (trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul).

Când Duhul Sfânt s-a pogorât peste apostoli, aceștia au devenit „preaînțelepți”, fiind umpluți de „lumina, râvna și toate harurile dumnezeiești”. Abia după acel moment, ucenicii Domnului au ieșit în toată lumea, săvârșind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor, aducând la credință de la oameni simpli la împărați.

În aceeași zi a Pogorârii Duhului Sfânt, în urma predicii apostolului Petru, 3.000 de „suflete” au crezut în Cristos, alcătuind prima comunitate creștină.

Rusaliile au devenit, pe lângă Paști, a doua sărbătoare rezervată botezurilor.

În ajunul Rusaliilor se țin Moșii de vară sau de Rusalii – cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar care sunt și prilej de veselie. Se crede că sufletele morților (moșilor), după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paștilor), se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor.

De Rusalii, este obișnuit și faimosul joc al călușarilor (executat de cete de flăcăi) cu sărituri peste foc pentru a scăpa de iele – zâne rele.

Un obicei moștenit de la evrei este împodobirea caselor cu flori și ramuri verzi de nuc sau de tei.

În biserici, se aduc și astăzi aceste ramuri, care se binecuvântează și se împart credincioșilor, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinții Apostoli.

În România, prin decizia Parlamentului, sunt două zile libere de Rusalii: duminica Rusaliilor și luni, a doua zi de Rusalii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
A aflat că soția îl înșală, chiar în timpul filmărilor Asia Express: `Vreau să divorțez`
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Doi soți au cumpărat o casă veche în Franța și au făcut o descoperire uluitoare...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă: "E corectă viața?...
Lunetiști, drone și gard de sârmă ghimpată. Măsuri de înaltă securitate în Maricopa, comitatul care...
Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un tragic accident rutier, la Dumbrăvioara. Avea doar 54...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
După câți KM se schimbă plăcuțele de frână. Care sunt primele semne de uzură și...
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Votul care va decide viitorul SUA şi al lumii. Donald...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Florin Salam, dispariție misterioasă. Puțini mai știu de manelist
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
De ce a amânat Virgil Ianțu să se căsătorească cu mama fiicei sale. După 22...
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
O gaură neagră „înfometată” se hrănește de 40 de ori mai rapid decât limita teoretică